Solicităm demararea de urgență a procedurilor pentru desemnarea Sit-ului Natura 2000 Pădurea Bârnova Repedea, în imediata vecinătate a Ieșiului, a doua cea mai mare aglomerare urbană din țară cu 500.000 de locuitori, în Parc Natural. Până la definitivarea procedurilor solicităm, de urgență: 1. Dl. Președinte Klaus Iohannis: oferirea înaltului dumneavoastră patronaj acestei inițiative aliniată Strategiei Europene Pentru biodiversitate 2030, arătând astfel că sunteți alături și de românii din această parte a țării și a îmbunătățirii calității vieții lor. 2. Dl. Ministru al Mediului, Dl. Prim Ministru: suspendarea de urgență a amenajamentului silvic în vigoare, care după doar 2 ani din 10 de tăieri a stârnit revolta ieșenilor prin amploare tăierilor din proximitatea orașului, în păduri cu mare valoare recreativă și identitară. El în mod evident nu reflectă nevoile comunității locale, ieșenii. Amenajamentul este de asemenea obiectul unui proces pe fond pentru că a fost aprobat fără evaluare de mediu adecvată deși presupune tăieri de peste 800.000 metri cubi, iar unul dintre Sit-uri nu are nici măcar plan de management, încălcând astfel legislația europeană. 3. Dl. Președinte Consiliu Județean: să arătați că susțineți dorințele Ieșenilor prin implicare activă, cu resurse, nu doar declarativă, pentru demararea acestor proceduri din partea CJ. 4. Dl. Director Romsilva Direcția Silvică Iași Gabriel Doncean: Acum când nevoile și valorile ieșenilor sunt clare și nu pot fi negate, să arătați că silvicultorii au caracter propunând de urgență un addendum la Amenajamentul Silvic în vigoare, așa cum vă stă în putere și atribuții, în sensul solicitărilor pe care vi le-am transmis deja în februarie 2021, repetate mai jos. Amenajamentul silvic trebuie refăcut până la definitivarea procesului de desemnare a Parcului Natural în așa fel încât să urmărească punctele de mai jos, care vor fi apoi preluate de Parc: 1. Introducerea în protecție / protecție strictă a minim 50% din pădurile Pădurii Bârnova - Repedea, prioritizând vecinătatea orașului și parcelele cu păduri bătrâne sau care au depășit vârsta de exploatare, cele cu valoare recreativă sau pentru biodiversitate mare precum și benzi de 100m stânga dreapta traseele turistice marcate 2. Păstrarea arborilor seculari, remarcabili, pe picior inclusiv în parcelele în care se exploatează pentru rolul identitar și în conservarea habitatelor. Identificarea acestora trebuie făcută transparent și public, iar procesul de marcare a arborilor pentru APV-uri trebuie să includă măsuri care să prevină tăierea lor, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani 3. Promovarea activităților recreative responsabile, cu impact minim, în sit, desemnarea de noi trasee turistice pentru plimbare și biciclete De ce este important? Iașiul este primul județ din țară care a ajuns la 1.000.000 de locuitori. Aglomerarea urbană din jurul orașului Iași comasează 500.000 dintre aceștia, fiind astfel a doua cea mai mare aglomerare urbană din țară, din păcate și una dintre cele mai poluate. Acești oameni au nevoie de natură pentru recreere, de o oază de verdeață și aer curat lângă orașul lor, nu de lemn exploatat și urme de TAF-uri! Norocul Ieșenilor este că la sud de oraș au încă o pădure întinsă, codri seculari, pădurea Bârnova-Dobrovăț, o rămășită a istoricilor Codrii ai Iașilor, de care însă mii de ieșeni se bucură la fiecare sfârșit de săptămână. Pe această zonă se suprapun doua sit-uri Natura 2000, ceea ce îi atestă valoarea pentru conservarea biodiversității și pentru mediu. Sunt specii protejate, unele nou descoperite pentru România în ultimii ani. Ghinionul lor este că această pădure este exploatată în regim de producție, strict economic, pe 99% din suprafață. Iar pericolul iminent este amenajamentul silvic în vigoare, aflat în anul 3 din 10, care deja a stârnit revolta ieșenilor prin amploare și agresivitatea tăierilor. Arbori multi-seculari, cu o valoare inestimabilă pentru ieșeni, pentru biologi, au fost puși la pământ, uneori pentru a fi transformați în lemn de foc. Mai mult, până anul trecut administratorii nu au făcut nimic pentru accesul recreativ în pădure, ba chiar l-au descurajat. Din aceste motive trebuie intervenit de urgență. În primul rând dezastrul actual trebuie oprit, nimeni nu poate spune că ieșenii nu au comunicat clar ce vor. Directorul Romsilva Direcția Silvice Iași trebuie să propună anularea sau modificarea amenajamentului în vigoare, Ministrul Mediului să aprobe prin ordin de ministru anularea sau schimbarea amenajamentului. Apoi, trebuie conferită protecția meritată de această zonă și de ieșeni. Parcul Natural, cu o zonare, o administrație dedicată, formată nu doar din silvicultori, cu un consiliu științific asigură atât protecția mediului cât și crearea unei infrastructuri pentru recreere cu impact minim. Protejați, nu tăiați! Semnați pentru Parcul Natural Codrii Iașilor, pentru protecția plămânilor verzi de la sud de oraș!

 


Comentarii